Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Patrizia Tocci

Născută în 1959 la Valecchie, Aquila, licenţiată în filosofie, predă materii literare la Pescara. A publicat: Un paese ci vuole/ O ţară ne doreşte (Japadre, L’Aquila 1990), Piatra serene/ Piatra senină (Tabula fati, 2013), La cittŕ voleva volar / Oraşul voia să zboare (Tabula fati, 2010), I Gigli della memoria/ Crinii memoriei (Tabula fati, 2013). Cu primul său roman, Nero č il cuore del papavero/ Neagră e inima macului (Tabula fati, 2017) a câştigat premiul „V. Esposito”. În 2022 a publicat antologia Le parole del silenzio/ Cuvintele tăcerii (Tabula fati), ce conţine creaţii poetice din 1990 până în 2020, din care am extras prezentele poeme.

Când am citit întâia oară câteva poezii ale Patriziei Tocci m-am găsit şi eu repurtat în anii dintr-o lungă, vai, viaţă trăită aproape integral departe de întâmplările mele din timpul copilăriei şi adolescenţei. Acesta ar trebui să fie, îmi pare, printre atâtea motive ori determinări pentru viaţa reală, unul dintre cele mai ardente scopuri ale poeziei ce o duce spre un mister. Ori un miracol, un fel de magie ce ne face voiajori – Columbi – mereu în căutarea unui teritoriu, fie pierdut, o Itacă, fie unul ce pare îndepărtat: cu toate acestea, noi gata să-l recâştigăm ca al nostru propriu.

Poezia Patriziei Tocci nu caută şi nu adoptă o scriitură doctă, sofisticată, complicată şi cu împrumuturi din atâtea modele ale ultimelor decenii (nici avangardiste, nici experimentaliste), pulsând cu naturaleţe în tot spaţiul său geo-spiritual în care versurile şi metaforele refac pura legătură cu trăitul.

Versurile au „poteci”, unde?, în mărăcini, şi iată zborul imaginaţiei ce ne dă o punte de spiritualitate, nu neapărat exotică, ci tocmai printr-un grăunte al culturii noastre, unde atârnă budiştii rugăciunile, şi prin lecturile noastre ce ne-au făcut şi ele să retrăim ascunsele noduri ale sensibilităţii: papirusuri, pagini dedicate/ altor necunoscute suflete...

Unele poezii au titluri trimiteri-invitaţii la mari nume ale poeziei universale şi la personaje memorabile din lecturile noastre, chiar şi „adolescente”, şi nu din întâmplare secţiunea se numeşte „Citări”: Vincent (desigur, van Gogh), Silvyei Plath, Citând pe Dante, Parafrazând pe Shakespeare, Emilyei Dickinson, Citând pe Nietzsche, Citând pe Rilke, dar şi un Monolog al Julietei, în care autoarea ar dori să se arunce cu întreaga sa corporalitate şi cu imaginarul destin de nenorocoasă...

De la Dante, prin o aproape indescifrabilă imagine (o colivie/ lăsată deschisă acestui amurg..., în care flutură vântul...), ajunge la o prea umană terţină despre dureroasa condiţie umană: „să se vadă lumină/ te vei vedea pe tine asemănător acelei infirme ce nu poate găsi poziţie în sus pe penele sale, ci prin a-şi repune în apărare durerea sa”.

Incitantă pentru mine este şi raportarea la Rilke (unul dintre poeţii ce mi-au schimbat nu numai parcursul poetic, ci şi, într-o oarecare măsură, viaţa, dincolo de al meu Giacomino recantese!): întâi de toate o luptă, în beznă, adică nocturnă, cu îngerul şi cu demonul: îmi pare o imersiune subscrisă în poetica marelui autor al Duineser Elegien scurtcircuitând condiţia dramatică a Omului singur între Bine şi Rău, între Dumnezeu şi Diavol.

Amândoi rămân pentru poet „Doi îngeri, în infernul oamenilor: mici Dumnezei, căiţi de ranchiuna/ de dinaintea lumii şi după creaţie/ umblă încă despărţiţi”. Şi, totuşi, „nostalgici pentru ceea ce n-a fost, disperaţi”. Mă găsesc aici înăuntrul marilor scriituri poetice universale, întrucât simplitatea discursului, cu cuvinte de uz comun, este condusă spre viziuni-evenimente-întâmplări ale unei profunde şi uneori ale unei insolite semnificanţii metaforico-metafizice.

Poezia seamănă cu un „registru”, „catalog”, particular „vocabular” ce-ar putea fi folosit şi ca paşaport spre a câştiga dreptul de a străbate întreaga existenţă identitară, dar nu numai, ci chiar ca un mod de a putea să facă să se iasă afară, în cuvinte ce se prezintă ca tăcute pe Singurătatea tăcerii şi, de fapt, pe tot ce a fost, era şi încă este viaţă trăită în întreaga sa vietate suculentă şi mai ales înăuntrul unor evenimente, clipe, lucruri trăite sau ca atare reevaluate de memorie în posesiunea trăitului, al său şi al Celuilalt.

Poezia e chemată, în contextul acestei scriituri-lumi poetice propuse şi dăruite nouă de Patrizia Tocci, ca o terapie pentru a ne mântui setea şi foamea: „Avem mereu sete şi mereu foame, /şi totuşi ne hrănim cu cuvinte:/ pentru toţi şi pentru niciunul/ o carte deschisă,/ o lamă de hârtie ce şlefuieşte/ spaţiul ori nebunia cerului/ ce uneori ne seamănă.../ Însă ne va fi mereu sete/ şi mereu foame.“

Prezentare şi traducere de George Popescu

 

Jurnal Minim

Mă simt vinovată şi pentru Duolingo: mă persecută

Cu engleza începută într-un moment

De nemeritată euforie sub soarele de vară

când totul seamănă

unui borcan de miere.

Fiece căţărare ca iepurele Alicei şi ceasul meu

E prea înainte sau înapoi, nu mă aflu deloc

La locul just. Plâng lucrurile, râd

De mine, de firmiturile rămase la micul dejun

Pe prăjitura făcută ieri.

Dar mâzgălitura în puţine rânduri,

Cântarul se mută

de la un declic

net.

Şi dacă soarele nu-mi înşfacă norii

Lumina aceea o văd spre mare,

Încă mai departe, poate în Grecia

Într-un port la Corfu unde sprijină

Un podişor stricat

Cu scânduri ce se leagănă

Care oricum se deschid spre lume.

Draga mea scriitură, tu care ştii

Să-mi oferi călătorii fără să plec nicicând.

Bilanţuri

Există singurătăţi fără fond

melancolii fără leacuri, vreri

de duioşie pe care nimeni nu le linişteşte.

Există. Te aşteaptă, furişate

în casa pustie: când soseşti

totuşi te sărbătoresc fiindcă demult

nimeni nu deschidea acea uşă

se arăta la fereastră,

unde amurgeşte marea.

În faţa mării

Zice pescarul: „Marea nu are prieteni”.

Să-ţi vorbească de mine doar obiectele,

firmitura rămasă pe masă,

fundul de sticlă în care se-amestecă

mandala visului, scoica

chitarei tale, ţigancă tristă

prin împărăţii de salinitate...

Tu vorbeşti de mine

doar mistralul

ce încâlceşte portul şi face să se tremure

dorinţa...

Demonul de amiază

Acesta e ceasul căldurii de amiază:

doar vântul ar putea descifra

amprentele ultimului muşteriu.

Pe unde trece acum e doar vad,

nisip ce zboară în singurătate.

De pe această plajă scriu,

orfană de munţi, când mai toridă

pare căldura.

Însă nu există vers ce-ar putea măsura

oricât departe, copilăria.

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc oamenii pe care-i iubesc.

– amară duioşie,

lungimi de ani –

Îmbătrânesc oamenii pe care-i iubesc

în acest joc răsturnat în care înhaţ

numai, rareori, un minuscul fragment:

un bastonaş de zahăr filat,

vârfurile degetelor lipicioase...

Nu-i alt mod

de a degusta.

Afganistan

Bărbaţii îşi rad barba,

femeile – cu greu – îşi leapădă vălul,

copiii aleargă zmeii.

Şi e pace:

de dincolo de ruine

în care creşte opium şi însămânţează bombe

moartea îmbracă o semilună de aur

pe când umblă desculţă printre dune

şi soseşte mereu prima...

Lui Kafka

Aştepţi mesajul împăratului,

îl aştepţi când încă se face seară

şi pe masă rămân paharele,

aştepţi scrisoarea ce nu va sosi

fiindcă tu vrei

să nu ajungă niciodată.

Nu se mai îngrămădesc cuvintele tale,

suflare peste sticlele iernii.

Ajunge abia un gest ca să le şteargă.

De ce nu trăieşti, de ce nu mai trăieşti.

 

Vincent

Voi veni să-ţi văd ochii, Vincent,

firele gândurilor şi ale penelurilor,

norii de la Arles, în paharele

de absint, câmpurile netreierate

corbii ce ciuguleau din grâu

până şi inima.

În ochii tăi

ne vom privi, Vincent.

Poeme din volumul Le parole del silenzio/ Cuvintele tăcerii, Tabula fati, 2022

Nr. 01 / 2024
Şedința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 8 decembrie 2023

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 8 decembrie 2023

Premiul CARTEA ANULUI 2023 acordat de revista România literară

Comunicat

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Te strecori în altă epocă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Un necunoscut: seamănul nostru, noi înşine
de Nicolae Prelipceanu

Parisul lui Colette
de Maria Tronea

O fotografie compromiţătoare cu Aristotel
de Cătălin Pavel

In Memoriam Bujor Nedelcovici

10 (zece) de la Baroque Books and Arts
de Cristian Pătrăşconiu

Sânge proaspăt pentru inimi bătrâne
de Dumitru Ungureanu

Oglinzi identitare
de Gela Enea

Doi Silvani şi multe „nesperate, nevisate, comori”
de Mihai Ghiţulescu

Eseu despre medierile experienţelor estetice
de Gabriel Nedelea

Note de cinefil
de Gabriela Gheorghişor

Poeme
de Patrizia Tocci

Soluţii imperfecte
de Gabriela Adameşteanu

Tristeţile din spatele zâmbetului
de Ana Dobre

Între zBucium şi Bucium, un drum cu sens unic
de Savu Popa

Poezia se află peste tot. Trebuie să o vezi
de Ileana Popescu Bâldea

Fără un eu... frontal
de Leo Butnaru

Emoţia care te educă: Acasă la Zoo
de Daniela Firescu

A scrie într-o limbă inamică: Agota Kristof
de Mircea Gheorghe

Clepsidra timpului şi dialogul intergeneraţionist
de Gabriela Păsărin

Străbătând secolele. Soare întunecat
de Eric-Emmanuel Schmitt

Valentin Boboc – un pictor aproape clasic în epoca I(nteligenţei) A(rtificiale)
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri